Divider Background
Thumbnail Thumbnail Thumbnail

Cariere.

Hai în Echipa Noastră!

Noi suntem restaurantele Stadio și Social 1, localizate în zone centrale din București, iar în ultimul an am primit la masă peste 285.300 de oaspeți și am servit mai bine de 93.190 de aperitive, feluri principale sau salate, peste 14 tone de burgeri și mai mult de 63.800 de bile din „Papanașii care ne-au făcut celebri”!

Să lucrezi la noi înseamnă:
să ai stabilitate financiară și venituri mari, fiindcă suntem vizitați zilnic de peste 800 de persoane!
să fii angajat cu contract de muncă și să îți primești întotdeauna salariul la timp. Acum vei putea accesa creditul la care știm că te gândești de ceva vreme!
să ți se explice clar, ce și cum ai de făcut, fiindcă ne ocupăm din prima zi de pregătirea ta profesională.
să îți fie recompensate lunar rezultatele, prin premii și bonusuri surpriza!
să lucrezi într-un mediu prietenos, în care te poți dezvolta și promova.
să fii ascultat și să vezi că cineva este atent la nevoile tale și caută mereu soluțiile potrivite pentru ele!
să se pună accent pe părerea ta, fiindcă noi credem că cele mai bune idei vin de la oamenii care își doresc să îmbunătățească mediul în care lucrează!

Sun-o pe Roxana, la 0731.322.472 sau trimite-i CV-ul tău la roxana@stadio.ro și hai să ne cunoaștem!